luni, 4 noiembrie 2013

Utilizarea mediilor virtuale de învăţare în şcoala românească



Utilizarea mediilor virtuale de învăţare în şcoala românească


        An după an, internetul evoluează, la fel si întreg mediu virtual. Elevii noştri sunt atraşi din ce în ce mai mult de tot ceea ce înseamnă calculator, smartphone, tableta sau orice alt gadget electronic. Tehnologia devine tot mai accesibilă pentru o mai mare parte din populaţie, facilitând comunicarea, educaţia şi autoeducaţia. Şcoala românească reuşeşte să utilizeze din ce în ce mai mult mediile virtuale, venind în sprijinul elevilor şi al părinţilor în ceea ce priveşte transmiterea de noţiuni. 

       Sunt în favoarea utilizării mediilor virtuale în învăţământ deoarece cadrul didactic poate să transmită elevilor o mai mare cantitate de informaţii, mai ales cand ele nu pot fi disponibile pentru toţi elevii. Raportându-ma la activitatea mea de la clasă, de curând m-am decis să le sugerez elevilor mei să citească nuvela Budulea Taichii, de Ioan Slavici. Am căzut de acord să le transmit celor cu acces la internet cartea în varianta online sau pe e-mail, iar celorlalţi să le dau posibilitatea să împrumute cele patru exemplare de la biblioteca şcolii. Astfel, toţi elevii au posibilitatea de a citi cartea fără a mai aştepta unul după celălalt.

     În cadrul orelor de geografie sau muzică, am avut posibilitatea de a-mi desfăşura activitatea în cabinetul de informatică. Folosind diferite soft-uri şi programe am reuşit să-i fac pe elevi să-şi însuşescă mult mai uşor noţiunile legate de aşezare, forme de relief sau chiar de interpretare a unor linii melodice simple. Am avut ocazia să folosesc cabinetul şi în ceea ce priveşte evaluarea cunoştinţelor şi deprinderilor, participând la diferite concursuri care necesitau rezolvarea sarcinilor de lucru şi încărcarea sarcinilor în timp real.

       În ceea ce priveşte interacţiunea mea cu ceilalţi profesori şi învăţători, pot spune că din cauza lipsei de timp, dar şi a multitudinii de sarcini pe care trebuie să ni le ăndeplinim, ajung să interacţionez mai mult prin intermediul mediilor virtuale, de mare folos fiindu-mi Facebook-ul şi Yahoo Mail. Foarte multe am avut de învăţat de când am început această perfecţionare deoarece lucrul pe orice tip de platformă îmi era cu totul necunoscut, chiar dacă ştiam să lucrez foarte bine cu computerul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu